Fenomenul de corupţie – între dezbatere, prevenţie și combatere. Viziune internă și europeană

Read full text
Authors: Andrei-Ionuţ DÂRLEA
Cited by: 0

Abstract

Corupţia este una dintre cele mai întâlnite probleme în contemporaneitate. Frecvenţa cu care faptele de corupţie intră în atenţia organelor de stat abilitate este una îngrijorătoare, mai ales din pricina efectelor dăunătoare pe care acestea le produc asupra societăţii. De-a lungul timpului, dorinţa de a preveni, combate și chiar destabiliza fenomenul a atras după sine felurite dezbateri doctrinare, acestea având drept efect (și) o bogată efervescenţă normativă a legiuitorului naţional (și nu numai). La nivel suprastatal, corupţia a cunoscut un interes acerb din partea statelor, dezvoltânduse anumite doctrine întru unificarea legislaţiilor naţionale. E lesne de înţeles că un fenomen atât de amplu precum cel al corupţiei destabilizează nu doar societatea internă a unui stat, ci și pe cea europeană, producând efecte dăunătoare asupra valorilor europene. Astfel, diferitele convenţii europene (sau internaţionale) vin în ajutorul statelor spre a dezvolta un front comun împotriva corupţiei, modificând sau impulsionând, deseori, modificarea legislaţiilor naţionale (cum este și cazul statului român).

Fields of Study & Subjects

Corruption and Economic Development Criminal Law and Policy Administrative Law and Governance

Publication details

Journal / source
ANALELE ȘTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI (SERIE NOUĂ) ȘTIINŢE JURIDICE
Volume
71
Issue
3
Pages
165–165
Publication date
16 February 2026
Language
RO