UNELE PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE OMOR ȘI A FORMELOR SALE
Abstract
Prezenta lucrare analizează unele particularități ale cercetării la fața locului în investigarea infracțiunii de omor și a formelor sale, subliniind importanța acestei acțiuni procesuale în fundamentarea ansamblului probator. Obiectivul urmărit este de a evidenția rolul cercetării la fața locului ca mijloc esențial de descoperire, fixare și valorificare a urmelor infracțiunii, în scopul descoperirii adevărului judiciar. Autorii abordează structura operațională a cercetării – etapa pregătitoare, etapa de lucru (cele două faze: statică și dinamică), procedeele tactice (circular, liniar, pe sectoare) și documentarea acțiunii prin proces-verbal, plan-schiță, fotografii și înregistrări video. Lucrarea explorează aplicabilitatea procedeului probator în funcție de modalitatea de comitere a infracțiunii: omor cu arme albe, arme de foc, prin asfixie, înec, otrăvire, dezmembrare, electrocutare, incendiere, accidente rutiere sau căderi de la înălțime. În fiecare dintre aceste situații, cercetarea la fața locului presupune o adaptare tactică și tehnică în funcție de urmele descoperite, natura cadavrului și circumstanțele cauzei. Studiul oferă soluții practice pentru creșterea eficienței activităților de urmărire penală și prevenirea erorilor judiciare, evidențiind necesitatea colaborării între ofițerul de urmărire penală, specialistul criminalist și medicul legist. Concluziile subliniază caracterul irepetabil, urgent și indispensabil al cercetării la fața locului în cadrul investigării infracțiunilor de omor, fiind una dintre cele mai eficiente procedee pentru atingerea scopului procesului penal – aflarea adevărului.
Fields of Study & Subjects
Ukrainian Legal and Forensic Studies
Autopsy Techniques and Outcomes
Legal processes and jurisprudence
Publication details
- Journal / source
- Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research)
- Publication date
- 14 January 2026
- Language
- RO