ESTETICA – CRITERII DE ANALIZĂ LITERARĂ. PROLEGOMENE

Estetica se afirmă ca știință autonomă în secolul al XVIII-lea. Filosoful german Alexander Baumgarten propune acest termen pentru prima dată în lucrarea sa Aesthetica. Articolul respectiv abordează modalitățile prin care estetica generează criterii de analiză literară: categorii estetice, receptarea estetică, relația de fond și formă etc. Consultând dicționare, enciclopedii și studii de specialitate trecem în revistă mai multe definiții ale conceptului vizat în titlul articolului. Obiectul de studiu al esteticii studiază felul în care arta este receptată din perspectiva armoniei, ca punte de legătură dintre frumosul natural și cel artistic perceput prin intermediul emoției estetice. Estetica este în relație de interdependență față de artă, acest lucru îl demonstrează toate încercările filosofilor de a identifica misiunea artei pentru umanitate din Antichitate până în prezent. Lărgindu-și aria de analiză și sinteză, estetica își extinde domeniile cu care interacționează: filosofia artei, psihologia, teoria literaturii, estetica literară și alte științe contemporane. Cuvinte-cheie: estetică, receptare, operă artistică, interdisciplinaritate, literatură, experiență estetică, creație. DOI: https://doi.org/10.59295/sum10(220)2025_11