SUFLETUL OMENESC – O PERSPECTIVĂ ONTOLOGICO-AGONISTICĂ: Atașamentul, iubirea, empatia, altruismul, solidaritatea, patriotismul și sensibilitatea estetică – spre o nouă interpretare

În acest volum, Sufletul Omenesc este ilustrat ca o pluralitate agonică de ontoformațiuni emoțional-afective și emoțional-spirituale, constituind totodată nucleul central al ființei umane. Oportunitatea acestei lucrări rezidă în capacitatea sa de a oferi un cadru teoretic unitar și o forță explicativă remarcabilă, dezvăluind mecanismele concrete prin care dinamica sufletului se manifestă ca un câmp neîntrerupt de confruntări interne. Autorul subliniază faptul că lupta lăuntrică reprezintă răspunsul și prelucrarea laborioasă, la nivel individual, a tensiunilor existențiale fundamentale — fie că acestea sunt induse de un mediu social coercitiv, fie că sunt autogenerate de nevoia intrinsecă de libertate. Geneza acestui volum este strâns legată de lunga activitate de practician și cadru didactic în domeniul asistenței sociale și al educației speciale. În acest context, am observat direct modul în care sufletul omenesc funcționează ca o entitate pluriformă, aflată neîncetat în „febra” propriei sale autodeveniri. Este esențial de precizat, cu maximă rigoare metodologică, faptul că această analiză se profilează exclusiv ca un demers de ontologie și antropologie filosofică. Deși recunoaștem și respectăm profund tradițiile spirituale și religioase milenare care asociază sufletul dimensiunii transcendente, acest volum exclude deliberat accepțiunile teologice, mistice sau soteriologice. Această delimitare nu reprezintă o negare a sacrului, ci constituie o necesitate metodologică absolută pentru a menține coerența și rigoarea modelului propus. Scopul asumat este înțelegerea sufletului ca ontoformațiune agonică și ca sistem de ființare dinamic în contextul imanent al existenței umane, aplicând strict instrumentele logicii ontologice și ale dinamicii structurale. Lucrarea își restrânge deliberat câmpul de investigație la dimensiunea fenomenologică și etic-relațională, lăsând neatinse variabilele credinței sau ale harului, care nu pot fi integrate în acest model structural-confruntațional bazat pe relațiile dintre ontoformațiunile imanente (valori, emoții, voință) și alteritatea mediată social.